Istoria formarii limbii germane isi are radacinile in Evul Mediu timpuriu, cand au inceput sa se uneasca intr-o limba comuna limbile individuale ale triburilor germanice antice. Perioada anterioara de dezvoltare a limbii germane este de obicei numita Pro-Germana. Germanii antici nu au avut niciodata o singura limba, in urma careia diferentele in limbile lor au devenit si mai pronuntate dupa asa-numita Marea Migratie (migrarea) a popoarelor. Rezultatul crestinarii germanilor a fost introducerea alfabetului latin in locul scrierii runicilor precedente.
Incepand cu aproximativ secolul al V-lea, intr-o serie de state germane, a inceput crearea naturala a unei baze comune pentru viitoarea limba germana. In acelasi timp, biserica, statul si dezvoltarea literaturii bisericesti si monahale au contribuit in mare masura la convergenta limbilor popoarelor germanice individuale.
Limba germana veche
Vechea limba germana de sus a aparut tocmai din limbile germanice dezbinate undeva aproximativ in jurul secolului al V-lea, care a fost rezultatul inceputului perioadei a doua de miscare a consoanelor, care s-a incheiat abia in secolul al XI-lea. In aceeasi perioada, formarea sistemului fonetic german a continuat, in special, aparitia in vechea limba germana a umlautilor, absenti in limbile germanice. Aparitia in limba a articolelor hotarate si nehotarate pana atunci necunoscute, forme temporale complexe Futurum, Perfekt si Plusquamperfekt, precum si constructii pasive (Passiv) sunt atribuite aceleiasi perioade.
Limba germana din epoca medie
In urmatoarea etapa a dezvoltarii sale, limba germana veche trece in limba germana medie, iar durata acestei perioade de formare a limbii este mult mai scurta decat cea anterioara (1050 – 1350). In aceasta perioada, au fost create principalele premise pentru dezvoltarea limbii germane literare, care se datoreaza in mare masura dezvoltarii artei si literaturii in Germania medievala. Cu toate acestea, dezbinarea tinuturilor germane individuale nu permite formarea unei singure limbi germane literare, ca urmare a faptului ca continua sa existe si in diferite versiuni (bavareza, Ostfranc etc.).
In general, perioada medie de formare a limbii germane nu se caracterizeaza prin schimbari lingvistice atat de importante si globale precum perioada limbii germana veche. In acest stadiu, se produce o slabire suplimentara a silabelor neaccentuate, iar slabirea silabelor neaccentuate la sfarsitul cuvintelor duce la o schimbare fireasca a sfarsitului in timpul declinarii si, in consecinta, a intregului sistem de cazuri in ansamblu. In aceasta perioada, sistemul consoanelor germane a suferit modificari foarte grave (de exemplu, pentru prima data a aparut combinatia caracteristica de litere „sch”, care a aparut din „sk” si „s” inaintea anumitor consoane – „m, w, n, t, l, p” etc. .), de exemplu:
swimmen (limba germana veche) → schwimmen (perioada medie);
slingen (limba germana veche) → schlingen (perioada medie) etc.
Structura sintactica a propozitiilor la acea vreme era inca destul de slab dezvoltata, cu toate acestea, in vorbire apar tot mai multe propozitii subordonate formalizate. Vocabularul din perioada epoca medie a fost influentata cel mai mult de limba franceza, poloneza si alte limbi ale statelor de frontiera. In general, in aceasta perioada, limba germana capata multe dintre caracteristicile limbii germane moderne si devine foarte asemanatoare cu ea.
Limba germana noua
Perioada limbii germane din epoca medie este urmata de perioada de inceput de formare a noii limbi germane, care dateaza din Evul Mediu tarziu si a durat pana in a doua jumatate a secolului XVII (1350-1650). Aceasta perioada a inclus inventia tiparirii si, in consecinta, o crestere a alfabetizarii generale a populatiei, precum si unele unificari ale dialectelor complet imprastiate pana atunci si dezvoltarea rapida a limbii literare germane (Hochdeutsch modern).
In sistemul fonetic al limbii germane, in aceasta perioada s-au format diftongii „eu, ei, au” si, in paralel, tranzitia unor combinatii de vocale in monoftonguri, care a fost determinata de locul lor intr-o pozitie accentuata sau neaccentuata. In general, de atunci nu au existat schimbari majore in fonologia limbii germana. In morfologie in aceasta perioada au loc modificari mai notabile in categorii gramaticale ca numerele. Influenta principala a fost aici distributia pe scara larga a umlautului, de exemplu: sohn – söhne, hof – höfe etc. La acea vreme se refera aparitia unor astfel de postfixe si sufixe ca, de exemplu, ent-, be-, zer-, ver-, -nis, heit- etc.
In sistemul lexical al acestei perioade, imbogatirea ei se observa datorita cresterii numarului de nume proprii datorita introducerii de nume formate din locul de resedinta, a activitatii profesionale sau a unor trasaturi de personalitate distinctive ale unei persoane, de exemplu: Müller (morar), Bauer (taran), Schön (frumos), Klein (mic), Schweizer (elvetian) etc. Dezvoltarea legaturilor economice si culturale conduce in mod natural la o crestere a imprumuturilor din alte limbi, printre care exista in special multe italiene (de exemplu, risc – Risiko, capitan – Kapitän, banca – Bank, grappa (bautura alcoolica puternica – Grappa) si cuvinte straine franceze (de exemplu, coafura – Frisur, bulevard, plimbare – Promenade, marmelada, dulceata, gem – Marmelade, rautate, ranchiuna – Ressentiment, ofiter – Offizier, armata – Armee).
In perioada limbii germane din epoca medie se incepe scrierea cu majuscula doar numrlr conducatorilor si personalitatilor faimoase, ortografia tuturor substantivelor cu majuscula va fi legalizata in perioada Limba germana noua. In paralel cu perioada, incep sa se foloseasca treptat alte semne de punctuatie, ceea ce incepe sa faciliteze semnificativ intelegerea frazelor.
Noua perioada de limba germana
Perioada de limba germana NOUA incepe in a doua jumatate a secolului al XVII-lea si continua pana in zilele noastre, prin urmare, noua limba germana inalta este deja considerata germana moderna. De atunci, au existat anumite schimbari in ortografie, iar stocul lexical al limbii germane s-a imbogatit semnificativ datorita dezvoltarii economiei, stiintei, tehnologiei, culturii si integrarii internationale. Cu toate acestea, trebuie mentionat ca diferentele dintre dialectele individuale au supravietuit in Germania pana in zilele noastre.
In secolul XX, engleza incepe sa exercite o influenta din ce in ce mai puternica asupra formarii limbii germane. Aceasta se manifesta in cantitatea de vocabular imprumutat si in formarea pluralului din prescurtari (de exemplu, camioane – LKW) si in utilizarea abrevierilor de la unele substantive care sunt tipice in engleza (de exemplu, bateria – der Akkumulator = der Akku).
In 1901, a avut loc o conferinta despre unificarea ortografiei germane, iar din 1954 sistemul ortografic a fost controlat de editura de dictionar Duden. In 2006, ultimele modificari au fost adoptate cu privire la ortografie in limba germana moderna.